Cronica "Babardeala cu bucluc sau porno balamuc" de Iuliana Alexa
Iuliana Alexa ne expune un punct de vedere extrem de interesant despre Babardeala cu bucluc sau porno balamuc.
Babardeala cu bucluc sau porno balamuc
Am văzut ieri „Babardeală cu bucluc...” al lui Radu Jude. E un film cu multe scene memorabile (cum ar fi melteanul pitic, în maieu alb și șlapi, ce coboară greoi, scurgându-se timp de aproape un minut dintr-un SUV negru, luxos, enorm, parcat pe trecerea de pietoni într-un București torid). E un film cu pornografie și mult limbaj fără perdele. E un film cu referințe la istoria „pornografică” a României, la persecuția evreilor și țiganilor (crima colectivă are mereu ceva obscen, pornografic, grotesc, de necrezut, exagerat, extravagant și dezgustător, e o enormitate). E un film sarcastic și e o satiră a României de azi, cu toate derapajele ei (antivacciniști, neolegionari, homofobi, semidocți siguri de ei înșiși ce blochează orice răspuns inteligent prin enormitatea părerilor, pentru care ar trebui să-ți iei concediu ca să le răspunzi sau demontezi, într-atât sunt de obscen de deviante, greșite, aiuritoare). E un film despre obscenitatea românească publică și privată, o satiră compactă, sintetică, dură și neiertătoare. Și e un film destul de clar, fără simboluri încifrate, o oglindă realistă precum scutul-oglindă al lui Perseu, cel care a ucis Meduza privind-o indirect, în scutul său (referințele culte din film sunt puține, dar splendide, și dau chei de interpretare care clarifică suplimentar, dacă mai era nevoie). Scutul de privit indirect o societate hâdă precum Meduza e, în cazul nostru, cinematografia. Ne face suportabilă experiența enormității văzute.
Dincolo de film, ceea ce m-a fascinat a fost publicul din sală. L-am vizionat singură la un mall, și am devenit atentă la chicotelile celor din jur la orice scenă de Pornhub. Ok, era de așteptat. Ceea ce însă m-a uluit a fost să aud la final că „e o porcărie”, sau să aud cotcodăceli la replicile personajelor (ce incarnează, fiecare, semidoctismul agresiv de azi). Reacția asta de amuzament e semnul că nu au priceput nimic. Dar absolut nimic. Niciun dublu sens, nicio ironie, nicio antifrază. La un moment dat în film apare explicația pentru „pizdă” drept „sinecdocă pentru femeie” - iar „sinecdocă” e aici cuvântul-cheie ce ar fi trebuit să le irite mai ales pe femeile din sală, nu să le facă să se hlizească; da, ceea ce vedeau pe ecran era o pizdă, într-un glorios prim plan despre care nu cred că s-au prins că era o trimitere actuală și epilată la faimosul tablou al lui Courbet. Dar ideea principală era „sinecdoca”. Nu s-au oprit la ea ci la pizda concretă (nu cea abstractă). Cuvântul verde și imaginea ilustrativă au fost un fel de climax al hăhăielilor, de parcă îl auzeau și vedeau pentru prima dată...
Oamenii ăștia pricep doar sensul concret, nu trec intelectual mai departe de ce aud, ironia le e străină. Au o minte concretă ca o bordură. Dacă le spui că sunt deștepți, ei te cred. Dacă le arăți un oraș sufocat de reclame stradale pestrițe (ca în film), ei iau lucrurile ca atare, nu văd kitsch-ul ucigător. Dacă eu le-aș spune că „Eminescu e omul deplin al culturii românești”, ei m-ar crede! Oamenii ăștia nu pricep subtextul, simbolul, gradul al doilea, meta-ideea. Mi se pare terifiant. Probabil că e un simptom al analfabetismului funcțional despre care toată lumea vorbește fără a-l defini. Ei nu interpretează. Nu au exercițiul decelării de subtext, de înțelegere a ceea ce se spune dincolo de cuvinte sau de imagini concrete, și nu au informație stocată în memorie ca să facă legăturile. „Irony is wasted on the stupid”, spunea Oscar Wilde. Ei sunt genul care ar fi cârtit scandalizați citind că „dacă vrei să-ți rănești părinții și nu ai tupeul să fii gay, atunci apucă-te de artă”. Pur și simplu, ei nu înțeleg subtextul sau contextul, și de aici vin multe conflicte. Se opresc la sensul cel mai literal.
Apocalipsa va fi un proces verbal.
