Cronica "TEAM BUILDING" dpdv CaLiG
Azi dpdv CaLiG ne vorbeste despre TEAM BUILDING.
Ce este de mirare la filmul TEAM BUILDING (2022), al lui Alex Cotet, Matei Dima și Cosmin Nedelcu (deci, trei co-regizori și niciun regizor) nu este că publicul românesc l-a apreciat suficient de mult încât să-l urce la 7,2 IMDB, adică în zona unde sunt filme ca LA MIGLIORE OFERTA (2013), al lui Tornattore, MR. NOBODY (2009), al lui Jaco Van Dormael, EX MACHINA (2014), Alex Garland sau chiar JOHN WICK (2014), Chad Stahelski, David Leitch; ci că scenariul plin de mitocănii a plăcut și a scos banii din buzunarul unor altminteri dezinvolți și experimentați oameni de divertisment, cum ar fi Matei Dima, unul care părea că știe diferența dintre mârlănie și haios, și că simte linia subțire care desparte umorul de jeg. Iată că nu. Ceea ce face ca motivația principală a lui Dima și, consecutiv, a filmului, să rămână facerea de parale cu orice preț, iar acest scop îl scoate din zona de discuții, de ”mi-a plăcut, nu mi-a plăcut”, și îl așează printre șușe. Or, șușa e șușă, n-ai pretenții. Fă ceva să placă la proști, marchează banu' rapid și treci la următoarea țeapă. Deși, în primele minute, filmul pare o satiră la adresa vieții la corporață, el devine rapid o satiră la adresa realizatorilor, în sensul că atât i-a dus pe ei mintea să facă având un buget, un script și douăzeci de oameni: un căcat lung (căci trenează la greu) plin de porcoșenii presărate frecvent prin dialoguri, fără niciun alt efect dramatic decât acela că validează tendința unui public rudimentar de a zice pula, pizda, coaie sau ceva similar cu orice ocazie. Este unul dintre filmele idiocrației din starsistemul de televiziune, prin care creatorii de căcat din TV se extind cu căcatul și spre idiocrația din sala de cinema, scopul fiind acela de a nu mai încasa banii mogulilor prin intermediari, ci direct de la prostime, prin biletul la cinema și abonamentul la Netflix. De aici și senzația de producție de comedie TV din soiul (zoaiele, mai bine zis) care nu doar că nivelează în jos cu furie și disperare, dar este direct o jignire pentru chiar genul de comedie. Față de ”comedii” ca aceasta, scheciurile din revelioanele lui Ceaușescu sunt Shakespeare. Undeva, în ceruri, Dem Rădulescu borăște pe nori. Poftim, chemtrails.
